Elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a vor susține în premieră în acest an examene de evaluare. Acestea sunt prevăzute în legea Educației și au ca scop identificarea și rezolvarea eventualelor dificultăți pe care le au copiii, dar vor oferi și o imagine de ansamblu în ceea ce privește cunoștințele elevilor.
Toți elevii de clasa a II-a vor susține această evaluare. Atât copiii, cât și părinții trebuie să știe că acesta nu este un examen propriu-zis, ci își propune să identifice eventualele dificultăți de scris, citit și socotit, astfel încât învățătoarea să le poată remedia în următorii doi ani.
Subiectele vor fi elaborate în cadrul ministerului Educației, iar rezultatele nu vor fi de tipul admis/respins și nici nu vor reprezenta un criteriu pentru formarea claselor, acest lucru fiind „o abatere extrem de gravă din partea învățătoarei și a directorului”, după cum explică fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, pe blogul personal.
În cazul elevilor de clasa a IV-a, evaluarea la matematică și la limba română nu îi va viza pe toți elevii care termină ciclul primar pentru că scopul acesteia este obținerea unei imagini clare asupra cunoștințelor dobândite de copii în ciclul primar și asupra competențelor de care aceștia trebuie să dispună pentru începerea ciclului gimnazial.
Subiectele vor fi elaborate în cadrul ministerului Educației, iar rezultatele nu vor influența în niciun fel parcursul copiilor.
Școlile unde va avea loc acest tip de evaluare vor fi desemnate de către minister într-un eșantion național reprezentativ.
Toți elevii de clasa a VI-a vor fi evaluați la două probe transdisciplinare, mai exact proba de limbă și comunicare și proba de știință.
Subiectele vor fi elaborate tot de către specialiști din cadrul ministerului de resort, iar evaluarea nu va reprezenta un examen propriu-zis, ea urmând să le permită cadrelor didactice „să înțeleagă progresul în timp al elevilor, capacitatea lor de a-și îmbunătăți situația, cât și orientarea școlară corectă”.
Rezultatele ar putea să îi ajute pe profesori și pe părinți să identifice cele mai bune opțiuni pentru elevi legate de alegerea liceului potrivit pentru fiecare dintre ei, după cum se explică fostul ministru al Educației.